mâncare – Turist in Rimetea

Micul dejun de odinioară, când pâinile se coceau în cuptorul de lut

Specialitate culinară maghiară, renumitul langoș de azi, nu mai păstrează metoda de preparare de odinioară. Străbunicile din Colțești și Rîmetea încă mai pregăteau copiilor langoșul tradițional, punându-l la copt în partea din față a cuptorului din lut sau cărămidă, aproape de flăcări. Această pâine plată era servită ca mic dejun în zilele în care pâinea era coaptă pentru familie. Datorită metodei de coacere, aproape de flăcări, acest aliment a fost numit lángos, cuvântul maghiar „láng” însemnând „flacără”.

Ingredientele aluatului pentru langoș sunt făina, drojdia, sarea și apa sau laptele. Toate acestea sunt frământate fie manual, fie cu o mașină de frământat, apoi aluatul este lăsat dospit. Procesul creează bule de aer în langoș. În zilele noastre, lángoșul se pregătește prin prăjire în multă untură sau ulei și se servește proaspăt și cald, de obicei cu miere, gem, brânză rasă, smântână, sos de usturoi, uneori chiar cu șuncă sau cârnați.

Langoșul este preparat pe tot parcursul anului și în toate țările din Europa de Est, fiind cunoscut sub diferite nume: langoš (Republica Cehă, Slovacia, Croația), languš sau mekike (Serbia), langaš (Slovenia), mekitsi (Bulgaria), langosz ( Polonia) și langoș (România).

În Rîmetea, puteți gusta lángos-urile locale cu diferite sosuri, la rulota de lângă magazinul local, vis-a-vis de primărie. Poftă bună!

Mâncarea tradițională a ciurdarilor din pusta maghiară

Numele „gulyás” provine din limba maghiară și înseamnă „ciurdar”. „Gulya” înseamnă turmă de vite. Acest delicios fel de mâncare cunoscut sub numele de gulyás (gulaș), fiind preparat încă din perioada medievală, când ciurdarii din câmpia Panonică îl pregăteau pe foc deschis. În acea perioadă, principalele ingrediente erau carnea de vită (deoarece era singura pe care o aveau) și multe ierburi și rădăcini sălbatice găsite în timp ce își pășunau turmele de vite.

Fiind întotdeauna în căutare de locuri bune pentru pășunat vitele, ciurdarii nu găteau în fiecare zi, astfel că gulyás-ul a fost o modalitate bună de a păstra mâncarea în condiții bune pentru câteva zile. Deoarece carnea, oasele de vită și rădăcinile sălbatice trebuiau gătite mult timp pe foc, în cele din urmă tocana avea o consistență groasă și gelatinoasă, ce permitea păstrarea pe perioade mai lungi.

În timp, rețeta gulyás-ului s-a răspândit în Europa Centrală și astăzi acest fel de mâncare are multe variante, atât ca supă cât și sub formă de tocană în care sunt folosite diferite legume și carne. În vremurile vechi, boiaua, care în zilele noastre este unul dintre condimentele principale pentru gulyás, nu a fost folosită decât în secolul al XVI-lea, precum și cartofii, care nu existau în rețeta originală.

Cele mai de folosite ingrediente într-un gulyás pregătit astăzi sunt: carnea (de vită, vițel, porc, miel), coadă sau picior (de obicei tăiate în bucăți), morcov, rădăcină de pătrunjel, țelină, cartofi, ceapă, boia, usturoi, frunza de dafin, cimbru, sare, piper.