Categories
Rimetea toate trasee vizitează

Uriașul adormit

Piatra Secuiului este unul dintre cei mai vizitați munți din România în ultimii ani, datorită priveliștilor sale spectaculoase și a abundenței obiectivelor turistice în zonă, dar și datorită marketingului turistic. Unicitatea Pietrei Secuiului atrage vizitatori din întreaga lume, deoarece oferă natură, cultură, istorie, legende, aventură, trasee, relaxare și, mai presus de toate, liniște.

Muntele face parte din lanțul Munțiilor Trascău și atinge înălțimi maxime de 1129 m. Are două părți: Colții Trascăului (1113 m) în partea dinspre Buru-Rimetea și Piatra Secuiului (1129 m) înspre Rimetea-Colțești.

Văzut din satele Coltești și Rimetea, muntele pare a fi un uriaș de piatră adormit, cu capul îndreptat spre sud. Această formă interesantă i-a inspirat pe săteni să spună povești și să creeze legende despre giganți, prințese, cavaleri și chiar despre schimbări naturale din peisajele înconjurătoare.
Urcă pe uriașul adormit
Impunătorul munte stâncos poate fi urcat aproape de oricine. Chiar dacă are o diferență de nivel de aproximativ 600 m față de depresiunea Trascău, traseul de la Rîmetea până pe vârful stâncii nu este foarte dificil. Cu toate acestea, este necesar un echipament adecvat, o condiție fizică bună și respect pentru munte.

Pentru a ajunge în vârful muntelui, aveți la dispoziție mai multe variante, în funcție de cât timp doriți să petreceți în zonă. Traseul preferat de turiștii dornici să vadă cât mai repede Rimetea de sus, este traseul marcat cu cruce albastră, care pornește din piața mare din Rimetea și urcă prin deschizătura dintre Colții Trascăului și Piatra Secuiului. Pe acest traseu, într-o oră și jumătate sunteți în vârful uriașului adormit, privind în jos spre depresiunea Trascău.

Dacă aveți la dispoziție o zi întreagă pentru a vizita împrejurimile și vă place să vă plimbați, vă încurajăm să urmați ruta Rîmetea-Colții Trascăului-Piatra Secuiului-Colțești-Ardașcheia-Rîmetea. Vă veți bucura de imaginea muntelui din diferite unghiuri, în diferite momente ale zilei, atât de sus, de pe Piatra Secuiului, cât și de jos, de la baza acesteia. Veți întâlni frământările contemporane ale turiștilor dar și liniștea naturii.
Urmează traseul
Rîmetea – Colții Trascăului (1113 m) – Piatra Secuiului (1129 m) – Colțești – Ardașcheia – Rîmetea
Marcaj: dungă roșie + cruce albastră
Dificultate: ușor/moderat
Timp: 4-6.5 ore
Distanță: 18 km
Urcare: 969 m
Coborâre: 966 m
Punct de pornire: intrarea dinspre nord în comuna Rîmetea (str. Marin Preda)
Punct de sosire: piața mare din Rîmetea
Punctul de pornire pentru acest traseu este intrarea nordică în satul Rîmetea. De aici va trebui să urmați drumul de pământ care ocolește pădurea prin partea stângă. Veți vedea marcajul dungă roșie în timp ce vă apropiați de pădure. Traseul din pădure este abrupt, dar în unele locuri au fost construite scări. Pe măsură ce vă apropiați de Colții Trascăului, puteți devia câțiva metri spre dreapta de la traseu pentru fotografii panoramice. Revenind la traseul marcat cu dungă roșie, mergeți către Piatra Secuiului, unde veți întâlni traseul marcat cu cruce albastră. Din acest punct, traseul este marcat cu cruce albastră până în satul Coltești.

În Colțești, mergeți la stânga pe drumul principal până la biserică și magazinul sătesc. Aici traseul cotește la dreapta către ruinele Cetății Trascău. Urmărind crucea albastră, cetatea va fi pe partea stângă. Crucea albastră vă duce, pe drumul de pământ, la baza vârfului Ardașcheia, unde veți întâlni marcajul cu bandă roșie. Din acest punct, traseul de urmărit va fi cel cu bandă roșie. Mergând la dreapta, banda roșie trece pe lângă izvorul Rîmetea și înapoi în satul Rîmetea.
vedere de sus a satului Rimetea
brândușe pe Piatra Secuiului
Coltii Trascăului
Depresiunea Trascău
maci la baza Pietrei Secuiului

roci de calcar pe Piatra Secuiului


Toponimie
Piatra Secuiului sau Piatra Mare, Szekelykő (maghiară), Szekler’s Stone (engleză)
Colții Trascăului sau Piatra Mică, Várszikla (maghiară)
Rîmetea, Torocko (maghiară), Eisenburg (germană)
Colțești, Torockoszentgyörgy (maghiară), Sankt Georgen (germană)